Creierul adolescentului- atenție, șantier în lucru!

Atunci când puiul drag și inocent face trecerea către pubertate și apoi către adolescență (pe la 11-12 ani), de cele mai multe ori părintele se simte luat pe sus. ”Nu știu, doamnă, nu ne mai înțelegem cu el deloc!”.

Hormonii sunt învinovățiți pentru toate transformările, deși, săracii, au un rol secundar. Organul care trece prin cele mai importante transformări în această perioadă este creierul. Anume:

–Reamenajare și restructurare neuronală – în această perioadă creierul intră într-un proces de reconsolidare, la fel ca blocurile din București (sperăm noi). Structurile vechi (căi neuronale) sunt evaluate și, dacă încă își mai au rostul, sunt păstrate și întărite. În caz contrar, sunt eliminate și fac spațiu pentru alte sinapse utile. Ca atunci când dărâmi niște pereți, mai pui ceva la structura de rezistență, mai repari o țiglă de pe acoperiș. Ceea ce oferă șansa de a descoperi tot soiul de ”încăperi” de care nu știai înainte – adică toate durerile și frustrările acumulate pe perioada copilăriei pot ieși la suprafață – pentru a fi îngrijite și vindecate. Este motivul pentru care numeroase tulburări psihice își au debutul în adolescență. Toate aceste procese de restructurare consumă timp și energie (de unde nevoia adolescentului de hrană bună și de a dormi mai mult). 

–Mielinizare – este un proces prin care prelungirile neuronilor sunt acoperite de un strat de grăsime (mielină), care are rol de izolator, ceea ce face ca impulsurile nervoase să se transmită mult mai rapid de la un neuron la altul. Un soi de trecere de la a face o călătorie de 5000 km cu mașina, versus cu avionul care face 2 escale. O viteză mai mare a impulsului nervos înseamnă o procesare mai rapidă a informației. 

-Numai că mielinizarea nu se realizează uniform în creier, ci începe din zona posterioară spre cea anterioară (adica dinspre ceafă spre frunte). Fapt ce are mai multe implicații:

• Întâi se mielinizează zonele responsabile de procesarea senzațiilor și mișcărilor. Uneori asta poate însemna o mai mare sensibilitate la stimuli (zgomote, atingeri, mirosuri) sau o coordonare a mișcărilor corpului mai înceată. Felul preferat de mâncare din copilărie este lăsat acum pe ultimul loc (”Bleah, ce, am mâncat eu vreodată așa ceva?!”), anumite parfumuri sunt de nesuportat, tind să se împiedice și să se lovească de mobilă etc. Este ocazia perfectă pentru a începe un sport (dacă nu a făcut-o deja). 
   
• Apoi se mielinizează zonele responsabile de limbaj, memorie, orientare în spațiu. Se străduiește să pună în cuvinte ceea ce se întâmplă în interiorul lui, începe să deseneze și să scrie poezii, este ocazia perfectă de a se (re)apuca de o limbă străină sau să cânte la un instrument.
   
• În final se maturează cortexul prefrontal (pe la 25 de ani, Doamne-ajută!). Aici sunt zone responsabile de raționament, luarea deciziilor, gândirea în perspectivă, evaluarea riscurilor, planificarea, motivația, voința, acțiunile orientate spre scop. Devine interesat de subiecte ”mari”, de exemplu filozofie, psihologie, geopolitică, inegalitatea socială, feminism, drepturile omului, încălzirea globală (vezi Greta Thunberg) – entuziasmul lui ar trebui încurajat și canalizat înspre activități cu sens, în care să-și antreneze prefrontalul – voluntariat, tabere, stagii în străinătate, cursuri tematice;) 
  
  Aici sunt de ajutor jocurile de rol (”Ce faci dacă ți se oferă o țigară?”), întrebările deschise care încurajează raționamentul și căutarea de opțiuni, întrebări la care adolescentul să-și dea singur răspunsurile. Este important să le găsească el (și nu să îi fie picurate în gură de către părinte), căci doar așa se responsabilizează. Adolescentul urmează regulile stabilite de el, pentru el. Ajută-l să ajungă singur la ele. 
  
  În același timp, adolescentul poate promite că (nu) va face X sau Y activitate, însă nu se va ține de cuvânt, căci creierul lui nu este pregătit pentru asta. Degeaba primește discursuri despre efectele fumatului sau ale sexului neprotejat – pentru el lucrurile se întâmplă aici și acum, nu în viitor. Și da, degeaba primește discursuri despre importanța educației și a școlii – facultatea începe peste 2-3-4 ani (o eternitate!!!), deci de ce să se preocupe de asta acum?!
   

–Amigdalele sunt extrem de reactive (nu cele din gât, care se inflamează când facem guturai, ci amigdalele cerebrale). Ele sunt responsabile de gestionarea emoțiilor – orice stimul, orice remarcă a adultului, orice privire mai chiorâșă va fi interpretată (supra-interpretată) și va genera un răspuns emoțional pe măsură – adică se enervează ușor, se întristează ușor, trec de la o emoție la alta într-un timp scurt, ceea ce îi confuzează și pe ei, căci nu înțeleg ce se petrece. Cu atât mai mult cu cât legăturile amigdalelor cu cortexul prefrontal sunt și ele în lucru, deci reglajul emoțiilor este puțin mai lent.

–Nucleus accumbens– dacă am lua creierul drept un bloc, nucleus accumbens este acel apartament unde locatarii dau petreceri și se bucură de plăcerile vieții non-stop. Aici substanța care predomină este dopamina, însă este secretată în cantități mici. Cum nu evaluează corect riscurile (vezi cortex prefrontal) și se plictisește ușor, adolescentul va căuta (mai intens ca niciodată în viață) activități, contexte, oameni care să îi producă o secreție ridicată de dopamină: fumat, alcool, droguri, sex, condus cu viteză, seriale, jocuri pe calculator. Iar tu, adult care își bea tihnit apa minerală pe plajă, sub o umbreluță, ești plictisitor…

În concluzie, data viitoare când îți iese un adolescent în cale, zâmbește-i cald și încurajator. Se întâmplă multe lucruri în capul lui!

P.S. Tot cald și încurajator zâmbește-i și adolescentului/ adolescentei care ai fost. Multe s-au întâmplat și cu el/ ea:)